Boubacar Fofana (29 de ani), mijlocaşul celor de la Gaz Metan Mediaş, este dorit de echipa FCSB, dar până în acest moment se pare că discuţiile au loc numai între cele două cluburi. Recent, fotbalistul din Guinea a declarat că la el sau la impresarul său nu a ajuns vreo ofertă.
”Am avut câteva zile libere şi de abia m-am întors la Mediaş. Am văzut tot ce s-a scris, dar nu putem vorbi de un transfer perfectat. Chiar dacă cluburile s-ar fi înţeles, la agentul meu n-a ajuns nicio propunere. Sunt încă la Mediaş şi mă gândesc să-mi fac cât mai bine treaba pentru Gaz Metan. Sunt trei părţi implicate, eu, clubul FCSB şi clubul din Mediaş. Toate lucrurile vor fi reglate când toate cele trei părţi vor fi mulţumite. Şi, printre cele trei părţi, sunt şi eu”, a declarat Fofana pentru Fanatik, care lasă de înţeles că nu ar refuza transferul la FCSB, dacă Gaz Metan Mediaş va accepta termenii financiari proupuşi:
”E clar vorba despre cea mai mare echipă din România şi din istoria fotbalului românesc. În consecinţă, ar fi cel mai important pas din cariera mea”.
Fofana poate juca atât în faţa apărării, cât şi pe post de inter. A ajuns în 2018 la Mediaş, fiind transferat de la Moreirense. Conform site-ului Transfermarkt, cota lui Fofana se ridică la 600.000 de euro. De la venirea în România, a prins peste 40 de partide, a marcat două goluri şi a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER